Dragi Rapidiști,
Ne bucură să anunțăm că Familia Rapid se mărește cu încă un partener. Brandul Mobexpert, liderul pe piața de mobilă din România, se alătură Fotbal Club Rapid 1923 pentru a continua dezvoltarea Centrului de Copii si Juniori al clubului.
Mobexpert are o experiență de peste 28 de ani pe piața de mobilier, timp în care a dezvoltat 8 fabrici, peste 26 de magazine și numără aproximativ 2.100 de angajați. După ce și-a propus să onoreze cu succes așteptările clienților săi, Mobexpert se alătură proiectului de creștere a viitorului alb-vișiniu.
Astfel, FC Rapid 1923 își continuă, alături de un brand puternic, eforturile de a dezvolta clubul și, în special, sectorul juvenil. Clubul este încrezător că, împreună cu Mobexpert, juniorii rapidiști vor beneficia de cele mai bune condiții pentru a se pregăti pentru marea performanță.
Mai jos se regasește scrisoarea primită din partea echipei Mobexpert pe care vă invităm să o citiți.
Firma Mobexpert sponsorizează cu plăcere Centrul de copii și juniori al clubului Rapid București.
Știm că Dl Angelescu, proprietarul clubului, a alocat bugete importante pentru performanță în zona de copii și juniori, iar noi intenționăm să le completăm cu sume la fel de mari.
Suntem convinși că având în spate o susținere financiară adecvată, zona de copii și juniori va putea sa ajungă într-un timp scurt acolo unde îi este locul, în primele trei echipe din România.
D-lui Maftei și D-lui Răduță, managerii Centrului, precum și tuturor antrenorilor, le urăm mult succes în tot ceea ce fac, iar copiilor le dorim sa fie feriți de accidentări și multă baftă.
Mulțumim,
Mobexpert