După șase ani, timp în care a fost nevoită să o ia de la capăt, din Liga 4, Rapid a revenit oficial pe prima scenă a fotbalului românesc.
Rapid a pierdut jocul din penultima etapă a play-off-ului, 1-3 (0-2), contra lui FC U Craiova, însă evoluația giuleștenilor a fost influențată și de faptul că băieții lui Mihai Iosif au aflat înainte de meci că sunt matematic promovați, după remiza dintre Poli Timișoara și CS Mioveni.
Golul Rapidului a fost înscris de către Adrian Bălan (61 pen), pentru olteni punctând Claudiu Bălan, de trei ori (20, 45, 68).
Cu o etapă înainte de finalul sezonului, Rapid ocupă locul secund, cu 49 de puncte, la patru în spatele craiovenilor, dar cu patru puncte peste CS Mioveni, chiar adversara giuleștenilor din ultima partidă.
RAPID
H. Moldovan – Jorza (Florică 46′), C. Ignat (cpt.), Nastos, Goge – B. Barbu, R. Costin (R. Lazăr 46′) – Sefer (I. Voicu 88′), R. Ilie (O. Ursu 46′), Hlistei (Pănoiu 74′) – Ad. Bălan. Antrenor: Mihai Iosif.
”FC U” CRAIOVA
Mogoșanu – Gîț, Paramatti, Ispas, Huyghebaert – Blidar, Albu (cpt.), Baeten, Rob. Răducanu (Ad. Voicu 59′) – Cl. Bălan (C. Cristea 76′), Compagno. Antrenor: Eugen Trică.