Gloria Buzău și Rapid au deschis etapa a 17-a a ligii secunde, într-un meci disputat joi, în Crîng, și încheiat fără goluri, 0-0.
Rapid a mers la Buzău fără căpitanul Ionuț Voicu, suspendat în urma primirii a șapte cartonașe galbene, dar și fără vicecăpitanul Lucian Goge, accidentat, astfel că banderola i-a revenit, după foarte mulți ani, lui Alex Ioniță.
Jocul a fost echilibrat, cu un plus de partea buzoienilor, ce și-au creat mai multe ocazii, portarul Horațiu Moldovan fiind providențial în câteva ocazii, la debutul său oficial în poarta Rapidului.
Singura mare șansă de gol a giuleștenilor din prima repriză i-a aparținut lui Dandea, în minutul 34, cel care a trimis mingea cu capul puțin pe lângă poartă, în urma unui corner.
Partea a doua a debutat cu un moment nefericit, când fundașul nostru Luca Florică a fost lovit cu cotul de către Ciobanu, fiind dus imediat la spital, însă în acest moment treiarul rapidist este ok.
Nici în repriza secundă ocaziile mari de gol nu au apărut la poarta lui Relu Stoian, doar Adi Bălan, dintr-o lovitură liberă, dându-i emoții portarului ce a fost pentru o scurtă perioadă și în curtea Rapidului, în urmă cu 5-6 ani.
Astfel, Rapid obține cea de-a doua remiză consecutivă, însă rămâne sus în clasament, pe locul trei, la egalitate de puncte cu Poli Timișoara, însă giuleștenii au meciul direct în fața bănățenilor.
În următoarea partidă, Rapid va primi vizita ciucanilor de la Csikszereda, una dintre surprizele acestui sezon, ocupanta locului 6, sâmbăta viitoare, de la ora 12:00.
RAPID
H. Moldovan – Jorza, Dandea, Zunic, Florică (50′ Finica) – R. Lazăr, Pănoiu (86′ R. Ilie) – O. Ursu (50′ Sefer), Drăghiceanu (63′ Ad. Bălan), Hlistei – Al. Ioniță (cpt.)(86′ B. Barbu). Antrenor: Nicolae Grigore.
GLORIA BUZĂU
R. Stoian – S. Pîrvulescu, Vîrtej, Perju, C. Toma – Pațurcă (81′ Andronic), Balgiu, C. Petre (cpt.)(62′ I. Roșu ) – C. Ciobanu (81′ Poștoarcă), Chică-Roșă (68′ Iurcu), Tucaliuc (81′ Nedelea). Antrenor: Ilie Stan.
REZUMATUL MECIULUI DE LA BUZĂU