După remiza din meciul cu Ripensia Timișoara, Rapid merge la Buzău pentru a obține cele trei puncte și pentru a rămâne în topul fruntaș al ligii secunde.
Nicolae Grigore nu se va putea baza pe căpitanul Ionuț Voicu, suspendat o etapă în urma acumulării a șapte cartonașe galbene, dar nici pe Mircea Leasă, Alex Catrici și Lucian Goge, toți trei accidentați.
Buzoienii, ce nu au drept de promovare, ocupă locul 11 în clasamentul ligii secunde, cu 21 de puncte obținute în 15 meciuri, cu cinci mai puține decât Rapid.
Pe teren propriu, Gloria, antrenată de fostul jucător al Stelei Ilie Stan, a jucat șapte meciuri pe teren propriu, având trei victorii, două remize și două înfrângeri, cu un golaveraj de 8-6. Buzoienii au învins acasă Comuna Recea (2-0), Viitorul Pandurii (2-1) și Universitatea Cluj (2-1), remizând cu Aerostar Bacău și Concordia Chiajna.
În prima etapă din 2021, Gloria a pierdut deplasarea de la Timișoara, 0-2 cu Politehnica.
Cei mai cunoscuți jucători ai gazdelor de astăzi sunt Sebastian Ghinga (34 de ani), Iulian Roșu (26), fost jucător al Rapidului, sau Ciprian Petre, cel care la 40 de ani încă evoluează pentru buzoieni.
Golgheterii celor două formații sunt Cosmin Tucaliuc și Adrian Stoica (Buzău), cu câte 4 goluri marcate, respectiv Cătălin Hlistei, cu 8 reușite.
Prima întâlnire directă dintre cele două echipe a avut loc în 1984, când Rapid și Gloria au remizat, 1-1, într-o partidă disputată la Buzău. În cele șapte deplasări de la Buzău, Rapid s-a impus de patru ori, pierzând în celelalte trei întâlniri, ultimul meci dintre cele două formații disputat în Crîng încheindu-se cu victoria Rapidului, 2-1, ambele goluri ale noastre fiind reușite de Răzvan Trandu (’45+3, ’90).
GLORIA – RAPID 1-2 (19 septembrie 2015)
RAPID: Drăghia – Kusnir, Robuste, Grassi (45’Avrămia), Josl (34′ N. Vasile) – Trandu, Moke – Tudoran, Luque, Cioablă – Jeslinek (68′ I. Popa). Antrenor: Dan Alexa.
În sezonul trecut, Rapid și Gloria Buzău s-au întâlnit o singură dată, în Regie, când băieții lui Daniel Pancu s-au impus cu 3-2 (1-1), prin golurile marcate de Cătălin Hlistei (18), Marian Drăghiceanu (58) și Antonio Sefer (78), respectiv Huiban (11) și V. Munteanu (52).
RAPID – GLORIA 3-2 (22 septembrie 2019)
RAPID: A. Tătaru – I. Voicu, Bonnin, Mallo, Oanea – Jorza, R. Lazăr, Djuric (54 Drăghiceanu) – Sefer, Roskopf (66 Labeau), Hlistei (80 Goge). Antrenor: Daniel Pancu.