CĂTĂLIN ȚÎRĂ A REVENIT LA RAPID

august 18, 2020

Rapid a bifat un nou transfer, reușind să îl readucă pe Cătălin Țîră, fiul unei legende alb-vișinii, Ștefan.

În vârstă de 26 de ani, Cătălin a semnat un contract valabil pe un sezon, cu drept de prelungire pentru încă un an.

Țîră Jr a promovat cu Rapid în 2016, atunci când a evoluat de opt ori sub comanda lui Dan Alexa. Crescut la juniorii lui Lazio Roma, a debutat pentru echipa mare a lui Den Haag, la 19 ani, într-un meci cu Twente, după care s-a întors în țară, unde a activat la mai multe echipe.

FC Brașov, Concordia Chiajna, Dunărea Călărași, Juventus București, FC Viitorul, Luceafărul Oradea, FC Voluntari, dar și azerii de la Neftchi Baku, reprezintă cluburile la care a fost legitimat noul atacant al Rapidului.

Cătălin Țîră a evoluat de două ori sub tricolorul naționalei U21, în meciurile cu Muntenegru și Germania.

“Sunt bucuros că am semnat din nou pentru Rapid, sper să ajungem în Liga 1, să promovăm, acesta este obiectivul nostru. Îmi doresc să-mi ajut echipa cât mai mult, să marchez, acesta este rolul meu ca atacant. Sper ca suporterii să fie alături de noi, indiferent de situație, așa cum au făcut-o și până acum”, a spus atacantul nostru.

* 5 goluri, în 25 de meciuri, a marcat Țîră în ultimul sezon de Liga 1, pentru FC Voluntari (contra lui Dinamo, FCSB, Chindia, Iași și Clinceni)

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top