Izabela Gurban: O viață în alb-vișiniu!
Noi, rapidiștii, avem o vorbă: ”Rapidiștii nu se fac, rapidiștii se nasc!”
Țin minte aveam vreo 12 -13 ani când am auzit pentru prima dată imnul Rapidului. Am rămas cu el în minte, mă îndrăgostisem de el și de atunci îmi doream tare mult să ajung la un meci ! Așa a început totul!
A urmat și primul meu meci, în sezonul 2006-2007, când Rapidul avea meci la UTA , eu locuind în Arad. Am fost dusă de tatăl meu la acel meci ! De atunci îmi doream să merg la tot mai multe meciuri ! Acest lucru s-a și întâmplat. Au urmat meciuri la Timișoara, tot în același sezon, finala Cupei României, tot la Timisoara, la Severin și alte deplasări cu amintiri și emoții, sufletul meu nu se putea abține, nu putea să stea deoparte! Însă visul meu suprem era GIULEȘTIUL!
Îmi doream să ajung pe Giulești, auzisem că atmosfera creată de Rapidiști era senzațională si unică în România! În 2012 am ajuns în București, dar nu la un meci pe Giulești, ci pe Național Arena la finala Cupei României cu Dinamo!
Într-un final am ajuns și pe Giulești, la un meci cu Petrolul ,tot în Cupa României , în 2013, am trăit cele mai frumoase momente !
Începuse IMNUL!
Ce bucurie, ce emoție ….
Eram fericită! Am ajuns în sfârșit în Giulești ! Faptul că Rapidul cucerește inimi nu mai reprezintă o noutate. Însă la scurt timp situația Rapidului s-a complicat și mai tare. Clubul a intrat definitiv în faliment! Am suferit foarte mult, nu vedeam viața fără Rapid …
…Dar Rapidul a renăscut din propria cenușă, după o perioadă de pauză, iar eu eram fericită pentru ca puteam să văd Rapidul din nou, era tot ce îmi puteam dori!
Cam aceasta ar fi povestea pe scurt, deși ar mai fi multe de povestit. Despre Rapid poți vorbi la nesfârșit! Te Iubesc, Rapidule! Cu Adevărat!
