RAPID – SPORTUL CHISCANI 1-0

septembrie 21, 2018

Rapid își continuă parcursul spre promovarea în liga secundă, cu o nouă victorie importantă, 1-0, cu Sportul Chiscani, în etapa a V-a din Liga 3.

Chiar dacă vine dintr-o comună cu puțin mai mult de 5.000 de locuitori, echipa din Chiscani nu a fost victimă sigură, iar remiza obținută pe terenul celor de la CS Afumați (2-2) confirma faptul că brăilenii sunt o nucă destul de tare.

În fața a 3.000 de suporteri, lovitura de începere a fost dată de Rică Răducanu, legendarul portar al Rapidului fiind extrem de emoționat de diploma primită, dar mai ales de ovațiile întregului stadion.

Meciul a început așa cum se aștepta toată lumea, cu Rapid în atac, însă oaspeții au închis foarte bine spațiile, iar când giuleștenii au desfăcut apărarea brăileană, bara s-a opus deschiderii scorului, șutul excelent al lui Goge lovind transversala porții apărate de Popescu.

În minutul 34, lituanianul Deivydas Matulevicius i-a păcălit pe fundașii adverși, ieșiți la off-side, și a scăpat singur cu Popescu, finalizând cu calm pasa superbă primită de la Andrei Dovleac.

Din acel moment, jocul a curs într-o singură direcție, cu giuleștenii atacând și cu oaspeții încercând lovitura pe contraatac, ceea ce era să le și iasă, la o fază în care Drăghia a salvat excelent.

În repriza secundă, Rapid a forțat golul doi, însă încă o dată bara, dar și imprecizia lui Jurj au menținut scorul de 1-0 până la final.

Rapid obține cea de-a patra victorie din campionat, doar remiza cu Popești-Leordeni întrerupând un traseu perfect, și, chiar dacă rezultatul final a fost unul strând, victoria giuleștenilor este extrem de meritată, aceasta putând fi mult mai clară.

Astfel, Rapid rămâne în fruntea clasamentului, cu 13 puncte, cu trei mai multe decât CS Afumați și Unirea Slobozia, echipe ce vor juca sâmbătă, ambele pe teren propriu, cu CS Medgidia, respectiv Delta Tulcea.

Pentru băieții lui Constantin Schumacher urmează cel mai important meci de până acum, în șaisprezecimile Cupei României, joi, 27 septembrie, de la ora 18:45, pe Giulești, cu Turris Turnu Măgurele.

 

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top