RAPID S-A CALIFICAT ÎN ȘAISPREZECIMILE CUPEI

septembrie 11, 2018

Visul frumos al Rapidului, în Cupa României, continuă, chiar dacă echipa este abia în Liga 3, după o victorie, mai clară decât o arată scorul, în fața celui mai bine cotat adversar de până acum, Geto-Dacica București, echipă ce anul trecut juca în prima ligă.

Cu foarte mulți jucători ce au evoluat în urmă cu câteva luni împotriva echipelor de top ale țării, fosta Juventus București a început meciul mai bine, în primele douzeci de minute arătând o experiență superioară, însă ușor, ușor, Rapid a prins curaj, iar jocul giuleștenilor, impulsionat de aceeași galerie unică, a crescut vizibil.

La primul meci în poarta Rapidului, de la revenire, Andrei Drăghia a reușit două parade de efect și a menținut tabela intactă. De cealaltă parte, fostul rapidist Paul Botaș, portarul Rapidului ce a promovat în 2016, a fost și el la post, însă a suferit o ușoară comoție, în prima repriză, după un contact cu un coechipier.

Dominarea Rapidului s-a materializat chiar înainte de pauză, atunci când Vlada a „scos din joben” o pasă genială, cu călcâiul, pentru finalizarea sigură a lui Lucian Goge, cel care și-a revenit la forma din sezonul trecut. 1-0, pentru Rapid, și se contura o calificare frumoasă!

În repriza secundă, băieții lui Schumi nu au apăsat frâna și au continuat într-un ritm bun, reușind să stopeze atacurile destul de sterile ale oaspeților.

Lovitura serii a dat-o același Marian Vlada, care a luat o acțiune pe cont propriu, în minutul 71, și a pus mingea fix în vinclu, aducând bucuria printre cei 2500 de rapidiști ce au luat calea Giuleștiului.

Geto-dacii au reușit golul de onoare, în ultimul minut al partidei, prin fostul dinamovist Raphael Stănescu, dintr-un penalty inventat de arbutru, însă victoria le-a aparținut rapidiștilor, ce revin astfel în șaisprezecimile Cupei României, însă pentru prima dată din Liga 3.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top