RAPID OLD BOYS vs. NAȚIONALA ARTIȘTILOR

decembrie 4, 2018

Echipa Rapid Old Boys va susține miercuri, 5 decembrie, la Sala Sporturilor Rapid, de la ora 15.00, o partidă de fotbal demonstrativă în compania formației Naționala Artiștilor. Meciul are loc în cadrul unui eveniment caritabil în care, la inițiativa fostului fotbalist Daniel Chiriță, copii cu probleme sociale, dar și juniori de la CS Rapid și FC Rapid București vor primi cadouri.

Meciurile dintre cele două echipe au devenit tradiționale, Rapid Old Boys și Naționala Artiștilor întâlnindu-se în mai multe rânduri, atât în Giulești, cât și cu prilejul unor turnee desfășurate la Craiova, Galați, sau Ploiești.

„Astfel de partide constituie doar un prilej de bucurie, de revedere și de aduceri aminte. Este fascinant să vezi evoluând laolaltă jucători pentru care tricoul vișiniu a reprezentat un crez. În plus, artiștii chiar știu să facă show. Dar cel mai important este că foarte mulți copii vor avea motive să zâmbească acum, în prag de Sfântul Nicolae”, a precizat Lucian Ionescu, cel care se ocupă de destinele Asociației Rapid Old Boys.

Rapid Old Boys se va prezenta cu o garnitură în care se regăsesc nume de rezonanță din mai multe generații:
Leontin Toader, Niculae Vasile (portari), Adrian Matei, Mugur Bolohan, Ionuț Voicu, Cristian Rontea, Adrian Iencsi, Ion Goanță, Mihai Iosif, Gheorghe Butoiu, Florin Manea, Cristian Bardu, Marius Măldărășanu, Valentin Negru, Nicolae Grigore, Ștefan Grigorie, Iosif Damaschin, Vasile Caciureac, Dumitru Tîrțău.
Antrenori: Marian Rada, Florică Drăghici
Manager: Lucian Ionescu

Cu această ocazie, la Rapid Old Boys va debuta unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai anilor ’80, Willy Goanță.

 

Distribuie:
Facebook
WhatsApp
LinkedIn
Email

#împreunăspre100

Ultimele știri

Scroll to Top