AXIOPOLIS CERNAVODĂ – RAPID 1-9

Final perfect de tur pentru Rapid, care a reușit scorul campionatului, dar și să mai adauge un punct față de ocupanta locului secund, aceasta ajungând acum la patru lungimi.

Ajunși la stadionul din Cernavodă, rapidiștii au rămas șocați de starea gazonului, acesta fiind deszăpezit cu tractorul, însă urmele acestuia au rămas extrem de vizibile, astfel încât jucătorii au riscat foarte mult jucând pe un asemenea câmp înghețat.

Pe un ger năpraznic, la -6 grade Celsius, cele două echipe au început prin a asculta șase strofe din imnul României, rapidiștii afișând și un banner sugestiv: fotbalul este pentru suporteri.

Băieții au mâncat pâmântul pentru cei 100 de suporteri veniți de la București pentru a-și susține echipa iubită, chiar dacă au făcut-o doar din afara stadionului, din spatele unui gard, din cauza Jandarmeriei române ce a preferat probabil mai puțină bătaie de cap într-o zi liberă.

Trecând peste toate aceste obstacole, Rapidul nu a putut fi oprit, Matulevicius spulberând emoțiile după numai un minut, atunci când lituanianul a deschis scorul în urma unei mingi lungi trimise de Alex Iacob.

În minutul 12, fundașul Alin Demici a marcat golul meciului, cu un șut din colțul careului ce s-a oprit în vinclul porții adverse.

Gazdele au avut o singură tresărire, în minutul 25, atunci când Gheorghe l-a învins pe Drăghia cu un șut deviat, însă peste numai trei minute, Matu a readus liniștea, finalizând o centrare a lui Goge.

De la cabine a ieșit o singură echipă, Rapid reușind cea mai bună repriză a sezonului, în care a marcat de șase ori, prin Cârstocea (48), Goge (55), Robinho (66, 72), Duriță (84) și Vlada (89), și a obținut victoria campionatului, 9-1.

Profitând de înfrângerea Afumațiului (0-2, la Popești-Leordeni), Rapid s-a distanțat la patru puncte de urmăritoarea sa, pe locul doi trecând Unirea Slobozia, și va avea o iarnă mai liniștită, în care va putea pregăti returul campionatului, ce se va relua pe 1 martie 2018.

VIDEO Meci integral

9 Responses

  1. liviu k.

    dragii mei rapidisti ,
    bucurie mare pe strada noastra !
    am terminat turul detasati la 4 si 6 puncte fata de principalii nostri adversari
    dicolo de unele meciuri sau bucati de meciuri mai putin entuziasmante , baietii lupta !
    cum zice mereu pancu , nota 10 la determinare !!
    in plus nucleul greu al galeriei contribuie din plin la acest parcurs exelent
    imaginile baietilor nostri dezbracati la piele pe un ger de minus 5-6 grade , pentru a oferi tricourile suporterilor lor infocati , vor ramine pentru mult timp in memoria noastra colectiva
    imi plac teribil declaratiile lui pancu despre evolutia curenta a echipei si continuarea constructiei (inca de pe acum) a echipei care in 01/07/2020 va promova in prima liga !
    de fapt asta este si cheia succesului , a acestei determinari deosebite
    baietii stiu ca sunt intr-o filtrare permanenta pentru a ajunge la acea zi !
    IMI PLACE MULT SIGURANTA DE SINE A LUI PANCU
    EA NU PROVINE DIN INFATUARE CI DIN FAPTUL CA NOI SUNTEM RAPID , SI LA RAPID NA-I VOIE SA GINDESTI ALTFEL !!
    cit am fost de suparati in sezonul trecut de erorile administrative ale unei conduceri care s-a “incalzit” mai greu (cazul muscalu de ex. sau problema cis-ului )
    la ora actuala totul merge struna (sa batem in lemn !)
    sunt , totusi , aproape 50 de meciuri de campionat fara infringere !
    cind “ne chinuim” si facem “doar” un egal (cum a fost cu popesti leordeni sau cu afumati) , ni se pare ca “se scufunda pamintul “(vorba celebra a lui copos)
    avem planuri mari , si pina acum suntem in grafic , desi ni se pare ca timpul se scurge prea incet.
    uitam , citeodata , ca de fapt ne-am intors din mormint (faliment si desfiintare)
    sunt extrem de fericit si inplinit sufleteste ca rapidul exista si putem astepta sarbatorile de iarna linistiti
    HAI RAPID !!!

  2. nico

    Respect pentru jucătorii care au jucat in condiții extreme ! Respect pentru cei 100 de oameni care au făcut un lucru aproape incredibil ! Rușine jandarmeriei si federației ! Se vede inca odată cat de “favorizat” este Rapidul ! La fel ca pe vremea lui Dej, când retrogradam in B, iar alții erau abonați la locul 1 !

  3. andreW

    după ce a dat golul, gheorghe a luat mingea din poarta noastră și s-a grăbit să o așeze la centru.
    gestul lui gheorghe și al galben-albaștrilor ne arată faptul că cernavodezii (??) se grăbeau să egaleze și poate chiar să dea golul victoriei.
    dacă nu este așa, înseamnă că cernavodezii au dorit să ne facă mici servicii, adică să fie drăguți cu noi.

    1. liviu k.

      andreW , ma-i lasat paf!
      am stat citeva minute , incercind sa inteleg ce ai vrut sa spui ?
      vorbesti serios ?
      incerci sa satirizezi teoriile conspiratiei din jurul rapidului ?
      ma-m zaharisit eu si nu mai inteleg chestii subtile ?
      fa-mi un bine si lamureste-ma , sau mai bine zis lamureste-te pe sine insusi

  4. George

    Cind… Veți reuși sa publicați mesajele postate? Cit timp va trebuie? Ok…. În fine…. Sper și îmi doresc sa reușiți sa faceți sa funcționeze cit de cit acest sait…

    1. liviu k.

      george te salut
      ni s-a raspuns la aceasta , justificata , doleanta , de catre alex paraschiv :
      se lucreaza la implantarea unui nou sistem , mult mai performant , care va renunta la aceasta faza de “moderare” , urmind ca luarile de pozitie sa apara instantaneu !
      conform celor sustinute de alex (pe care eu personal il apreciez f.mult) noul sistem va incepe sa lucreze , probabil , in cursul lunii decembrie .
      deci , vorba lui nenea iancu caragiale , aveti putintica rabdare stimabililor !
      daca te uiti putin mai sus , ma-m referit , in alt context , la faptul ca nu prea mai avem rabdare,uitind (uneori) ca in urma cu un an jumatate nu mai exista NIMIC , DAR NIMIC !
      vrem sa ne vedem , cit mai repede , in prima liga , si daca se poate , in cupele europene(!!)
      vrem tot timpul achizitii spectaculoase , vrem sa vedem cit mai redede giulestiul adus la standarde europene , etc , etc !
      sa nu mi-o iei in nume de rau , nu am nici cea mai mica intentie critica fata de tine .
      cu totii , sau aproape toti , gindim la fel !
      euforia ne-a cuprins pe toti si actionam in consecinta
      HAI RAPID !
      LUPTA LUPTA CFR !
      OLE OLE MULTUMIM RAPIDULE !

  5. George

    Bună Liviu. Nu vreau sa supăr pe absolut nimeni doar ca vreau pt RAPID tot ceea ce este bun inclusiv funcționarea acestui sait… Nimic mai mult…. Întrebare pt Vasilica și ai lui…. Ce sa intimplat cu afc? Au dispărut în neant? Asta era și soarta noastră dacă nu se intervenea asta vara…. Cu acest Manoliu…. A făcut mult rău și ei și leasa și Vasilica și toți ceilalți care nu înțeleg ca a conduce o echipa de talia RAPIDULUI trebuiesc BANI deoarece aduce și produce BANI… ÎN rest sa auzim de bine….

    1. liviu k.

      am vrut de multe ori sa ma refer la episodul afc rapid varianta manoliu , dar ma-m abtinut
      daca totusi ai reamintit , iata parerea mea pe scurt :
      un simplu functionaras de-al lui copos , manoliu , a ramas cu 0,25% din actiunile acelui club , pe care copos a decis sa-l abandoneze , din ratiuni fiscale , in 2006 , transferind totul (insemne , culori ,grila ,jucatori etc) la fc.rapid , redistribuind si actionariatul
      din greseala sau nepasare , l-a uitat pe manoliu , pentru ca oricum cu 0,25% nimeni nu poate face nimic in nici o companie
      10 ani mai tirziu (2016) , dupa falimentul lui fc rapid , lui manoliu , un neica nimeni , i-a intrat in cap ca se poate imbogati , prin exploatarea situatiei.
      din pacate , i s-a alaturat in nemernicul plan , si razvan leasa , in speranta ca o eventuala reusita ii va conferi o probabila exclusivitate in vinzarea de echipament si alte materiale cu insemnele rapidului
      leasa a pus la “bataie” saitul lui ( cu traditie) , tradind insa , adevaratele nevoi si aspiratii ale suporterilor , care spre cinstea lor , au sesizat imediat de unde poate provine renasterea rapidului , aruncind peste bord acel fals numit afc si trecind in proportie de 99,99% de partea initiativei primarului sectorului1 , ulterior devenita f.c.rapid cu acte in regula
      timp de un an acest sait a inventat zeci de clone de suporteri , publicind articole , si mai ales asazise opinii de suporteri (de fapt inexistenti) , care foloseau aceleasi motive (academia de partid, mai bine saraci dar cinstiti decat bogati si vinduti partidului, nu vom lua in vecii vecilor drepturile fc rapid , fapte penale (chipurile !)comise de conducerea academiei , etc, etc
      insasi vasilica “al tau” nu sunt sigur ca exista in realitate , si ma tem ca si el este o inventie a aceluiasi laborator de clone , asa ca nu cred ca ai cu cine sa te razboiesti.
      eu unul il ignor !
      pina in ziua de azi , acest domn , lesa , refuza sa numeasca echipa , fc rapid , numind-o in diverse feluri , precum :
      echipa sustinuta moral de primaria sectorului 1, fcrb , echipa antrenata de daniel pancu , etc , etc
      cu putinii bani pe care ii mai are, manoliu se ocupa numai de procese impotriva rapidului , a lichidatorului florea si a tot ce zboara in legatura cu rapidul
      jucatorii (putini citi au mai ramas) , sint neplatiti , nemincati , tumefiati , se antreneaza cind pot pe maidane sau parcuri, etc , etc.
      asta este maretul rapid pe care ni-l promitea manoliu & leasa !
      asa ca , george , ce avem acum este aur curat !

Leave a Reply